Întreaga noastră politică de după 1990 s-a desfășurat sub o himeră: a „salvării”. Care cum a venit la putere s-a împlătoșat în zalele de salvator al patriei. Cei mai în vîrstă își amintesc că primul nume al actualului PSD a fost Frontul Salvării Naționale. Nume revoluționar și mesianic. Mi-ar plăcea să avem nu politicieni salvatori, cum se proclamă acum și Cîțu și Iohannis, și Ciolacu și Simion și cine mai vreți. Ci oameni simpli, administratori eficienți ai treburilor publice și atît. Lăsați-ne să ne salvăm singuri! Sila generală vine și din această aroganță jenantă. Haideți să nu mai salvăm România, ci, mult mai simplu, să o lăsăm să funcționeze. Lozinca prezentului (și rețeta personală de a nu ne sminti, cred) ar fi: lăsați-ne în pace! Că l-au dat afară pe Orban e dovadă de mare democrație. Cum să conduci democratic un stat cînd interiorul partidului este dictatorial? Cîțu zice că nu se poate alia cu cei care au semnat moțiunea de cenzură (USR), dar se aliază cu cei care au depus și conceput moțiunea. Impenetrabilă logică! USR vrea să fie respectat la negocieri ca un mare alb al scenei politice, să fie respectat tocmai de partidul pe care l-a trădat, votînd cu adversarii și împotriva propriului guvern. Impenetrabilă morală! Să o spunem pe-a dreaptă, destituirea lui Stelian Ion nu era un argument suficient pentru iraționala votare a unei moțiuni împotriva propriului guvern. Fără a avea niciun plan pentru următorii pași. PSD-ul se aliază fără probleme cu adversarii din ajun pe chestiuni de conjunctură: păstrarea Secției Speciale, taxe și iar taxe, revizuirea Constituției (cel mai mare pericol, atenție, nu schimbarea, ci revizuirea!). Alt amănunt e stupefiant aici: PSD-ul cu aroganța „celui mai mare partid din România” este de ceva vreme într-o opoziție cum nu se poate mai lejeră, în care nu are practic nimic de făcut pentru a crește în sondaje. Nu a mai existat așa ceva în istoria noastră. Ei bine, să vii acum împingînd în față aceleași personaje absolut compromise: Grindeanu, Tudose, Firea, Rafila arată o desperantă lipsă de cadre. De la UDMR nu ai nicio pretenție dacă îi studiezi istoria, cel mai oportunist dintre partide s-a aliat mereu, cu oricine, lichen al politicii românești, mereu la putere. Și uite așa apare AUR ca singurul partid consecvent cu sine. Iohannis, prin miza exclusivă pe Cîțu și predarea în mîna PSD-ului, face o politică ale cărei resorturi ascunse nu le ghicește nimeni, într-atît este de irațională. E mai complicată politica românească decît ne-o prezintă politologii de catedră. Imaginea globală, aici mai toată lumea este de acord, dar cu motivații diferite, este deplorabilă, dezastru general.
Și o părere aproape generală: niciodată n-am avut oameni mai de proastă calitate la conducere, la toate nivelurile. Ministerul Învățămîntului, de exemplu, unul dintre cele mai bramburite, nu a fost în stare toată vara, din mai pînă acum sînt mai bine de 6 luni, să gîndească modul practic în care să se facă testarea elevilor, necum să asigure cumpărarea testelor. Puteau ști oamenii ăia că nu-i poți obliga pe profesori să facă aceste teste, din multe motive, și puteau descoperi timpul necesar să testezi o mie de copii într-o școală mare la prima oră. Știau că nu trebuie să mănînci o oră înainte de test? Cum trimiți copilul la școală nemîncat? Au o politică, o infrastructură de recoltare și distrugere a cantității enorme de deșeuri medicale ce rezultă de aici? Apropo de politica de cadre a liberalilor: dacă se face un sondaj în toate ministerele care este cel mai detestat și disprețuit ministru printre lucrătorii din branșă, cu siguranță dl. Câmpeanu iese pe primul loc. Liberalii știu, firește, asta, dar nu le pasă nici cît negrul sub unghie, tot pe el îl numesc în proiectatul guvern. Sînt un milion de astfel de lucruri „mărunte”, în toate domeniile vieții sociale, pe care decidenții le ignoră. Din incapacitate intelectuală de a cuprinde întreaga complexitate a oricărui fenomen. De la construirea unui podeț peste un fir de apă care primăvara poate rade un sat pînă la sistemul sanitar sau feroviar. De aceea, logoreea autoproclamaților „salvatori” devine pe dată suspectă. Partea proastă este că au vîrît chestia asta în mintea oamenilor, ca și cum ar fi de la sine înțeles că trebuie să vină cineva să ne salveze. De sărăcie sau de virus. Este cea mai anti-educativă concepție care poate fi imaginată. Opusul ei ar fi educația individuală (aici este liberalismul originar), a-i înarma pe oameni cu principiile morale și cunoștințele care să-i ajute să se salveze singuri. Într-o vreme a masificării, a gregarității induse de media electronice, nu este ușor să cultivi umanismul individual. Scriam în articolul trecut despre insistența cu care politicienii noștri folosesc substantivul colectiv „românii”. Un cuvînt care capătă în gura lor un sens inevitabil demagogic și pejorativ, un fel de „voi, prostimea”. Spunînd asta, politicienii lasă a se înțelege că ei dețin soluția tuturor problemelor și crizelor. Nimic mai fals: ei sînt însăși cauza și esența crizei. Buboiul ei de la suprafață. Și nu mă refer numai la politicienii români, pandemia e universală. Pleonasm intenționat, spre a sublinia o deficiență de calciu moral care la noi e doar mult agravată. Și o ultimă observație: retorica aceasta „salvatoristă” este semnul unui regim de tip totalitar. Asta pentru optimiștii fără motiv și pentru admiratorii noii alianțe.
Editorial
