Editorial

Editorial. EXEMPLUL

Recent, executivul UE a decis sancționarea Ungariei cu oprirea finanțării de peste 7 miliarde de euro, din cauza derapajelor anti-democratice ale politicii maghiare. Acesta nu este un articol de politică externă, nici despre relațiile româno-maghiare. Am citat acest exemplu doar ca ilustrare a ceea ce poate însemna democrația. La începutul anilor 90, în acel entuziasm general de după căderea comunismului de stat, s-a vorbit chiar de un sfîrșit al istoriei, în sensul că democrația a cucerit inexorabil lumea. Vană iluzie! Într-un editorial publicat cîndva prin luna mai atrăgeam atenția că democrațiile sînt fragile și instabile, că valoarea lor stă tocmai în această posibilitate de a fi maleabile, nimic nu este definitiv și dincolo de interogație în interiorul unei adevărate democrații. Democrația exclude definitivul și inexorabilul.
Între timp, a apărut la noi o excepțională carte de filozofie politică în care se demonstrează că democrația tinde în mod natural spre totalitarism și se lucrează cu conceptul de democrație totalitară. Spre care se tinde global, se pare. În acest context, cazul Ungariei îmi pare ilustrativ. Se vede cum se poate ieși din democrație, și aici cată să fim politicește foarte atenți. Pericolul ne paște și pe noi. Toate exemplele globale: încălzirea planetară & ecologismul brutal, pandemia & vaccinarea, invazia rusească & criza energetică, terorismul & supravegherea generală sînt atacuri la adresa democrației. Care nu funcționează plauzibil decît în regimul unei libertăți critice și responsabile. Delegînd către Stat tot mai multe dintre responsabilitățile noastre (mai nimeni nu vorbește critic, de exemplu, despre efectele catastrofale ale trimiterii copiilor de la 3 ani în sistemul statal, instituțional, de educație. Unde sînt supuși, spre entuziasmul unor părinți și ei spălați pe creier, unui dopaj informațional care le răpește copilăria), micșorăm aria democratică tot mai mult. Politicienii noștri, avînd cunoștințe rudimentare și de multe ori perimate de științe politice, invocă adesea legitimitatea votului pentru a-și justifica orice decizie ori atitudine. Fals! Votul nu oferă nimic, el, dimpotrivă, cere. Nu îl face pe cel ales, altfel spus, nici mai competent, nici mai inteligent, nici mai cinstit, nici mai generos, nici mai cult. Votul nu este o acoladă de noblețe ereditară. De aceea aroganța aleșilor noștri, neobosiți în a-și vota privilegii, nu are nimic de-a face cu democrația, redusă la chipul caricat al votului majoritar.
La celălalt capăt al frînghiei democratice este presa. Devenită un fakenews imens, din care doza minimă de adevăr este imposibil de extras. Abundența de informații se contituie ea însăși într-o enormă minciună. Presa a încetat de mult să fie cîinele de pază al democrației, ea este o armă ultra-sofisticată, tocmai pentru că de cele mai multe ori nu avem habar cui și la ce folosește.
Mă întorc la exemplul politicianului român. El e foarte atent la vot, dar stînjenit de elementul cheie al democrației: justiția independentă. În România, țară organizată mai degrabă pe principiul castelor închise decît ca o societate deschisă, justiția funcționează cînd și cum vrea ea. Nimic previzibil. Puterea în România anului 2022 a devenit pe nesimțite monolitică, nu mai există practic opoziție politică credibilă, conflictele sînt aparente și de suprafață sau de persoane. Vocile anti-sistem au fost reduse la tăcere sau compromise. Analfabetizarea planificată a populației reduce progresiv și accelerat marja gîndirii critice. Mulți au și astăzi fobia Băsescu pe care îl acuză că așa-zicînd a distrus democrația românească. E suficientă o simplă privire comparativă cu prezentul: Băsescu a avut parte de o opoziție politică și civică crîncenă cu care a luptat pînă la sfîrșit, regimul perfidei alianțe actuale plutește seren într-o liniște deocamdată netulburată de nimic, și-a anesteziat criticii. Este aceasta o democrație?
Recapitulez: cucerirea democrației nu e totul, nu e un final, ea trebuie păstrată și adusă la zi. Este reversibilă, ca sănătatea. Oricînd te poți îmbolnăvi de mai știu eu ce. În mod ciudat, cam orice poate deveni dușmanul democrației. De exemplu, acum, iarna. Se construiește o psihoză continentală despre frig, recesiune, criză alimentară, mîncat de greieri și lăcuste șamd. Toate sînt fantoșe anti-democratice. Tot mai multe partide de dreapta cîștigă în democrațiile vestice alegerile, ca o consecință la aberațiile ultra-stîngiste ale progresismului. Dar asta este o altă poveste, o altă încercare a democrației reversibile….

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

6 Comentarii  

  1. Nu este democratie astazi cum nu era nici pe vremea lui base. Un turnator infect care a spulberat orice dezinstrumentalizare a comunismului pe care il vedem si azi. Sau poate insinuati ca biata ungarie pe umarul careia plingeti o fi democratie? Dupa ce scrieti pareti a fi sub 40 de ani. Proveniti asadar din generatia care a nimicit ce era vechi si bun dar si vechi si prost nepunind nimic in loc. Decit vorbe.

    1. Nu ați înțeles ideile principale ale articolului. Și – vai ce păcat – am prea mult peste 40 de ani. Nu am spus că era democrație pe vremea lui B. (nu e democrație nicăieri în lume , căci asta este un ideal) ci că era mulkt mai multă ca acum. Și vă dau doar 2 motive, avea o opoziție zdravănă, care l-a și invalidat de două ori. erau mișcări ale socității civile foarte puternice. Și uite și 3 avea televiziunile împotriva lui. Nimic din astea acum. Și nu plângeam deloc pt Ungaria, dimpotrivă eram în minte cu unii care prin 90 scriau că „mi-e rușine cu România” și de dădeau Ungaria dirept exemplu de democrație. Demonstrația mea era în sensul că democrația nu este o rigidă axiomă matematică ireductibilei, ci ceva fluid. America de azi, de ex, nu mai seamănă deloc cu cea de acum 30 de ani. Din fericire ei au Constituția ca punct fix de raportare și asta mai dă un crâmpei de stabilitate.

  2. Dna Delia, vedeti ca domnul Craciun se supara rau daca e contrazis, chiar cu argumente reale, face asa o drama a omului cu ego mare si minte mica de nu va imaginati. El e doctor, sa stiti. Cine sunteti dvs. sa-l contraziceti?! 🙂

  3. Dl Crăciun este un doctor autentic, un intelectual veritabil, un dascăl erudit și cultivat. Putem să fim sau să nu fim de acord cu opiniile domniei sale, însă a sugera că este un om cu „ego mare și minte mică” sau a-l persifla pe marginea titlului său academic demonstrează lipsă de bun simț și grosolănie rudimentară. Dle „Anonim”, te-ai străduit (era să spun „te-ai scremut”) să fii spiritual, dar n-ai reușit decât să fii grobian și prost crescut. Oare ce frustrări amare te torturează încât să „scuipi” atâta răutate în aceste pseudo-comentarii? Ne confruntăm oare cu o nouă politică editorială încât asemenea sudalme prost-mascate să treacă de „cenzura” bunei cuviințe elementare?

    1. Vă reamintim că redacția Oglinda de Azi își rezervă dreptul de a șterge comentariile care conțin exprimări obscene, ameninţări, instigări la ură, la violenţă, la acte ilegale. Exprimarea unei opinii asupra calității profesionale, morale și personale se încadrează în ceea ce numim judecăți de valoare, care sunt prin definiție subiective și, potrivit CEDO, „nu trebuie să fie supuse probei veridicității”.
      Respectăm dreptul la liberă exprimare al cititorilor noștri și opinia acestora cu privire la un subiect/ persoană/ fenomen, cu condiția ca aceasta să nu constitituie atac la persoană sau la viața privată a persoanei.
      In consecință, nu este vorba de o nouă politică editorială. Este aceeași dintotdeauna. Tocmai pentru că domnul Christian Crăciun are toate aceste atribute pe care le-ați enumerat și chiar mai mult de-atât, știe să facă diferența între comentatorii anonimi și cei asumați și are libertatea să ofere un răspuns cui consideră dumnealui de cuviință.
      Sperăm să înțelegeți poziția noastră, aceea de a nu aplica cenzura asupra grobianismului și proastei creșteri, decât în măsura în care limbajul folosit este unul vulgar.

  4. Mulțumesc Redacției Oglinda pentru răspunsul aplicat. Vă mărturisesc că definiția „potrivit CEDO” mi se pare confuză și nu mă lămurește defel până unde trebuie să meargă un atac „ad hominem” pentru a fi considerat un atac „la persoană” (sic). Unde se termină atacul la persoană și unde începe atacul la viața personală? În fine, rămân totuși cu satisfacția că, deși nu sancționați grobianismul și proasta creștere (scuzați eufemismele), le-ați încadrat ca atare. Și am mai înțeles că vulgaritatea este mai gravă decât nesimțirea (grobianismul).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare