Două obsesii au primarii români, doi dușmani declarați: 1. Cultura de elită și 2. Copacii, spațiul verde. Care cum vine la putere, fără deosebire de partid, are în capul listei de priorități să-i distrugă pe cei doi inamici. De fapt, tocmai pentru că este incult (și cultura nu înseamnă diplome, ci cu totul altceva), administratorul autohton urăște natura și iubește betonul. Peste tot asfalt, borduri, pietre pe rădăcini. Așa zisa „toaletare” a copacilor înseamnă, an de an, un fel de masacru al inocenților, nu are nimic de-a face cu îngrijirea unui arbore, ci se reduce la tăierea tuturor crengilor, până rămâne trunchiul pustiu, care se usucă de cele mai multe ori. Bine, politrucul nu e singur, atitudinea lui corespunde perfect mentalului turmei din care provine, care dușmănește, la fel, rondul verde cu flori pentru că acolo ar fi un bun loc unde să-și parcheze mașina și ramura copacului, pentru că îi poate cădea pe prețioasa tablă. Turma care a sufocat lacurile și râurile de munte cu PET-uri și care lasă în urmă, pe unde trece, după o zi de weekend, tone de gunoaie, sprijină asemenea „administratori”. Al doilea dușman (legătura dintre cei doi, cred că este vădită pentru toată lumea) este cultura de elită. Îmi cer scuze pentru pleonasm, cultura este elitistă și nu există alta. „Cultura populară” e un nonsens. Chiolhanuri, paranghelii cu Fuego, Loredana, Chichi, Michi, Piki – sau cum le mai cheamă pe cohorta de „interprete” uninominale din „șobiz” -, manele, concerte pop, graffiti etc. nu sînt cultură. Sînt distracție, dar nu sînt cultură. Primăriile au bani (mulți) pentru asemenea victorii ale spiritului „popular” împotriva culturii autentice. Dar nu au bani să întrețină o casă monument istoric, o librărie sau un cinematograf, o galerie de artă, un tîrg de carte, un teatru sau un festival de jazz. Nu s-ar putea da o lege conform căreia autoritățile locale să fie obligate ca la un număr de x locuitori să aibă în localitate o librărie?
O mare prostie se vehiculează apropo de acest fenomen: cultura nu aduce bani! Aflu că recent fraza a fost vehiculată și pe aici, pe la noi. Două întîmpinări sînt de adus aici: 1. Propoziția e cretină pentru că e falsă, cultura aduce bani, dacă e bine administrată și dacă e de valoare. Uitați-vă de exemplu la bugetul Sibiului și la cît se îmbogățește el prin Festivalul Internațional de Teatru. Dar acolo au fost oameni deștepți, care au știut să construiască un proiect, să facă investiții care, după cîțiva ani, s-au întors înzecit la buget. Țările alea vestice pe care le admirăm, care au anual milioane de turiști, de pe urma cărora cîștigă miliarde de euro, reușesc asta tocmai prin fapte culturale. Cum se spune admirativ pe la noi: în Italia sau Grecia fiecare piatră produce bani! De ce nu învățăm din asta? Dacă propoziția citată ar fi adevărată, l-am exmatricula din preocupări pe Eminescu, acela cu care se bat patrioții de carton în piept. Și care nu aduce bani (spre deosebire de Shakespeare, unul din marii contribuitori la PIB-ul Marii Britanii, spre știința consilierilor noștri). Ia întrebați-vă: ce-ar zice poetul citind că un politician a rostit o asemenea frază, devenită de altfel, pe tăcute, un fel de politică oficială.
Cînd sînt probleme la buget, primul lucru se taie de la cultură. În realitate, Câmpina a pierdut în ultimii ani enorm din punct de vedere cultural. De unde era invidiată, inclusiv de ploieșteni, pentru efervescența și calitatea evenimentelor culturale, a pierdut rînd pe rînd și oameni și reviste și cenacluri și evenimente. Ce a rămas este strict rodul inițiativelor particulare. 3000 de lei pentru patru conferințe la Casa de Cultură mi se pare absolut ridicol, o jignire la adresa oricărui invitat. Poate 3000 per invitat, abia așa am putea să începem discuția. Să nu spun că o sumă de 1000 Euro per conferință ar fi ceva mai apropiat de decență pentru personalități ale culturii naționale. 2. Banii nu sînt singurul criteriu, nici măcar cel principal. Numai o educație precară și o mărginire intelectuală prea îngustă pot considera lucrurile astfel, o națiune educată nu se poate cîntări în bani. Nu se măsoară de la un buget anual la altul. De aceea politicienii noștri, cu cît cer bugete mai mari, cu atît sînt mai de doi bani. Nu întîmplător, singurul domeniu care a lipsit cvasi-complet din preocupările oficialilor care au gestionat pandemia a fost cultura. Nici oamenii din domeniu nu au fost suficient de vocali (precum cei din faimoasa Horeca), dar cînd aflăm că statul francez dă fiecărui tânăr la împlinirea vârstei de 18 ani un fel de tichete culturale în valoare de 300 de euro ne dăm seama că sîntem departe de Europa. Mă uit cum cele două domenii fundamentale de reașezare a țării pe un drum bun spre viitor: învățămîntul și cultura sînt complet ignorate de guvernanți în planurile de redresare post-pandemică. Ele sînt mai importante decît chiar autostrăzile. Pe alea ni le poate construi oricine: chinezii sau elvețienii (unde ar da Domnul?). Cultura trebuie să ne-o (re)facem singuri. Și, cu asemenea mentalități, nicio speranță!
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
