Parcă niciodată puterile zilei nu au lucrat mai cu hărnicie la desăvîrșirea pustiului. O fac din ticăloșie, din neputință, din prostie, din cinism, din interese, din toate acestea laolaltă, ce importanță are? Important e rezultatul. Iată că scriu și despre criza noastră, cea mai ridicolă din cîte am avut. Previzibilă de cînd s-a negociat coaliția. Infatuarea unora, hîrșîiala de lupi bătrîni a altora, nu puteau încăpea în aceeași teacă. Nu există băieți buni și băieți răi pe acest maidan. Jalnici, de asemenea, sînt și chibiții care aclamă de pe margine păruiala. Inteligențe strălucite, precum Tismăneanu, minimalizează pînă la ignorare alianța USR cu AUR (pe care tot ele l-au diabolizat din plin), dar hiperbolizează o posibilă refacere a alianței PNL – PSD, posibilă, dar puțin probabilă. Un comentator de la un post străin ne spune, pur și simplu, că AUR este un partid nedemocratic. Cum așa? E ales perfect democratic, reprezintă voința unui segment important din populație pe care nu este deloc democratic să-l ignori sau să-l faci prost. Este extremist? Se pot cita cu ușurință declarații ale unor membri Plus mult mai grave decît cele ale lui Simion. Și atunci? De fapt, e o chestie simplă de maniheism grosolan: stînga e bună, dreapta e rea.
Cîțu e un personaj antipatic și profund nociv. Dar campania împotriva lui are toate datele unui linșaj public, bine pus la punct din timp. Nu pot fi convins că datele despre isprăvile lui americane au fost aflate abia acum. Acum au fost date la iveală, dar de ce? După cum de ce mizează absurd președintele pe el nu a putut desluși nimeni. De altfel, inadecvarea reacțiilor e boală generală. La președinte cu circumstanțe agravante. Ca să fiu sincer, deși nu mă încîntă deloc ideologia USR-PLUS, trebuie să recunosc că miniștrii săi au fost dintre cei mai buni. Cu excepția lui Stelian Ion. Niciunul dintre dezideratele în ceea ce privește reforma Justiției nu au fost îndeplinite (trec aici și pensiile speciale, care sînt chestie de structură legislativă. Sau schimbarea legii Curții Constituționale, această instituție paleolitică și bugetivoră). Iar declarațiile din ultima săptămînă despre discuțiile cu Președintele îl descalifică moral și profesional. Or acele discuții sînt reale, și atunci domnul ministru e vinovat că a tăcut atunci, or sînt născocite și atunci, iar e vinovat că minte. S-a băgat singur în această capcană, veche în politica românească, exemplu doamna Săftoiu. Precizez că nu am habar de ce se comentează de către stîlpii nației pe la posturile TV, nefolosind maleficul instrument. Îmi sînt suficiente reacțiile de pe Rețele. Sigur că din toată această tărășenie singurul cîștigat este PSD-ul, care nu are nimic de făcut decît să stea pe margine, să aibă răbdare, să aștepte și prada îi va veni direct în brațe, fragedă. Adică o putere mai mare ca pe vremea lui Dragnea. Criza politică adăugată la cea financiară, explozia prețurilor, senzația oamenilor că o duc mult mai rău (nereală la o analiză obiectivă), zăpăceala lumii întregi, intrată într-un vortex al neputinței, oboseala datorată pandemiei întregesc tabloul. Nu e nimic neobișnuit – totuși – în ceea ce ni se întîmplă. Doar ridicolul ne deosebește de alte țări. Un tip care primește cadou o funcție de o enormă importanță, dar depășindu-i cu mult competențele, își trece în CV că a organizat balurile bobocilor la liceele unde a fost profesor. La dezvelirea statuii baronului Von Brukenthal la Sibiu s-a intonat imnul „Deșteptă-te române”, ceea ce este o ironică inadvertență, dacă nu ceva mult mai grav. Cîțu a schimbat prefecții și secretarii de stat, prilej de a fi iar luat în tărbacă. Numai că, la noi neexistînd practic instituția funcționarului public, numirile fiind exclusiv politice, e, din păcate, normal să-i înlocuiești pe cei care nu-ți mai convin politic. Este marele dezavantaj al sistemului. Va fi splendid cînd alianța PNL – USR se va reface (cred că ăsta este scenariul cel mai probabil) și toți miniștrii și ceilalți funcționari vor reveni. Oricum, va fi (cum a și fost în anul de guvernare) o alianță profund neperformantă, mai preocupată de frecușurile interne decît de a realiza proiecte viabile, nedemagogice, pentru viitorul țării. Cine își mai aduce aminte modelul CDR? Și acolo încă existau politicieni de anvergură, incomparabili cu aschimodiile care se bat acum pentru microfon la tribuna parlamentului. Și așa se face că sîntem pe cale să pierdem încă o ocazie internațională prielnică pentru România. Aici într-adevăr sîntem la un nivel incredibil de scăzut. Încep școlile în aceeași degringoladă ca și în anii trecuți. Cu același ministru incapabil de gîndire coerentă, emanînd declarații pompieristice, lipsite de conținut. Și dacă directorul unuia dintre cele mai elitiste licee ale țării declară că elevii de clasa a XII-a nu vor trebui să învețe decît pentru materiile de Bac, atunci te auto-declari învins prin KO. Cam asta este povestea crizei nimicului ridicat la putere. Și totuși: de ce se sinucid liberalii în direct și la toate orele de maximă audiență?
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
