Una dintre trăsăturile negative, dintre bolile societății românești, este slăbiciunea a ceea ce se numește societate civilă. Pe de o parte, insuficient dezvoltată față de societățile mature lăsînd descoperite spații enorme din țesutul social. Pe de altă parte, societatea civilă, care ar trebui să echilibreze excesele politicului, este, de fapt, doar o altă față a lui, cu aceleași racile. Au puiat o mulțime de ONG-uri și asociații cu misiuni neclare, dar minate de aceleași trăsături ca și politicul, ajutîndu-l astfel să răzbată acolo unde el n-ar trebui să-și vîre mîinile: corupție, sifonare și spălare de bani, manipulare, interese obscure. Da, statul nostru este obez, abuziv, ineficient și își disprețuiește profund cetățenii, nu există instituție a statului care să nu fii umilit, fie și prin felul în care ți se fură timpul. Pentru statul român timpul cetățeanului este o preocupare absolut inexistentă. Reacția civică față de anomalii este foarte slabă, de îndată ce vin la putere forțele pro-europene și PSD trece în opoziție (de la Emil Constantinescu se poate verifica asta), societatea civilă amorțește, intră în hibernare. Iată, mai nimic din ceea ce a provocat marile concentrări civice din 2017-2018 nu s-a îndeplinit sub strălucita stagnare a actualei alianțe. Cu toată ineficiența administrației și a justiției, cu toate pensiile speciale „care nu pot fi anulate”, cu lipsa de viziune a învățămîntului, cu stingerea înceată a culturii naționale, cu televiziunea națională mijloc de manipulare, cu războaie interne pe mize false (exemplu educația sexuală), cu un parlament campion la prost gust și mizerii, cu o CCR înglodată în jocuri de culise… societatea civilă tace. Din spaima că, dacă îi critici pe ăștia înseamnă că ești cu PSD-ul.
Pe de altă parte, trebuie spus cu tărie că puținele lucruri care se fac bine în România, de la salvarea patrimoniului la ecologie, de la sănătate la cultură, se datorează strict inițiativei particulare. Statul lipsește la apel sau pune tot felul de piedici legale. În momentul cînd statul va fi de partea cetățeanului și cetățeanul de partea statului, vom avea o țară ca afară, cum spune folclorul național recent. Ilustrativ mi se pare cazul singurei Clotilde Armand, în lupta sa cu acel contract demn de analele economiei și dreptului cu Romprest și cu alte mafii bine consolidate de 30 de ani. Sabotată fiind nu numai de mafia pesedistă, ci și de colegii de alianță sau de cetățenii care au votat-o. Să spunem așa: cum e cu putință ca o firmă privată (cea de gunoaie) să șantajeze o instituție a statului (primăria), fără ca statul să o apere? De ce oare cetățenii au protestat la adresa primăriei și nu la sediul firmei respective? Intransigența principiilor nu are nicio valoare în politica noastră a mișmașurilor morale. Doamna de fier de la primăria sectorului 1 nu are niciun sprijin: nici de la colegii de partid, nici de la cei de alianță, nici de la cetățenii sectorului, exasperați de gunoaie. Este un corp străin într-o politică a derizoriului și a corupției endemice. Cum spunea într-o formulă memorabilă Ana Blandiana: la noi corupția este modul de trecere de la socialism la capitalism. Nu luptăm pentru principii, ci pentru lucruri practice.
Legat de asta, mă întreb cine îi scrie discursurile președintelui Iohannis. Ceea ce a spus la (re)lansarea vastului său proiect cu „România educată” este exact opusul educației. Un bacalaureat „care să evalueze corect capacitatea absolvenților de a se descurca în viață” este exact ceea ce nu avem nevoie. Verbul „a se descurca” are o conotație strict negativă în limba recentă. Se descurcă excelent maneliștii, influencerii, șmecherii de tot felul. Nu se descurcă actorii sau scriitorii sau muzicienii de la Filarmonica din Oradea (prietenii știu de ce), care mor de foame. Mă așteptam ca președintele să militeze pentru un bacalaureat de severitatea și dificultatea celui francez. Care să cultive excelența, nu mediocritatea. Apropo, nu am văzut în context nicio reacție prezidențială față de măsurile tot mai aberante ale ministrului învățămîntului, care coboară și mai mult credibilitatea unui sistem profund ros de carii din interior. De ce trebuie o jurnalistă (apropo de societatea civilă vs. stat) să lupte practic de una singură împotriva pandemiei plagiatului, cînd asta ar fi exact treaba ministrului de resort? Și ce Românie educată se poate ivi cînd banii pentru învățămînt și cultură sînt din ce în ce mai puțini? Numai ridicarea ștachetei, creșterea dificultății subiectelor cel puțin la nivelul celor care se dădeau la începutul anilor 90, restabilirea prestigiului profesorului (care nu este un simplu furnizor de servicii educative) pot duce la o Românie educată. Dar care societate civilă sau organ statal ar avea curajul să spună: la anul dăm subiecte de dificultatea celor din Franța? Anomică, societatea românească nu există decît la nivel strict individual. Căutăm oameni buni, lipsesc instituții bune…
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Educația sexuală NU este o miză falsă, iar raționamentul dumneavoastră prin care demonstrați inaderența statului la orice proiect cu adevărat util, tocmai asta arată: că este o problemă cât se poate de stringentă și necesară. De aceea puteți fi liniștit, statul nu va sprijini „falsa miză”, tocmai fiindcă nu e falsă și pentru că e de relevanță. Sentențiozitatea nu ține loc de argument. Și nici discursul ideologic.