Editorial

Editorial. GUMA DE MESTECAT

Că o judecătoare a intrat în sală la un proces cu mare miză mestecînd nonșalant gumă este aproape un simbol nu numai pentru mizeria justiției române de azi, pentru mîrlănia societății noastre „educate” (vai, Doamne!), ci pentru lumea puterilor statului în general, care asta fac aproape cotidian: mestecă gumă să nu le miroasă gura și ne-o scuipă în ochi. Că, imediat, respectiva judecătoare a citat una dintre victimele decedate în accident, dovedind că habar nu avea de dosar, este aproape o consecință logică (sau legică?) a intrării sale triumfale în sală.

Radioul național duce o campanie împotriva consumului de droguri (am mari dubii față de modul în care este purtată, dar asta este altă poveste). Scena de câteva minute rezumată mai sus este cea mai distrugătoare palmă care putea fi dată unor astfel de inițiative, pentru că inculpatul fusese prins drogat la volan. Ca și testerele poliției care dau rezultate false. Gumă de mestecat! Nu-i bai, doamna judecătoare va ieși la pensie, deși este foarte tânără, cu o pensie suplimentară care depășește de zece ori pensia medie contributivă. Ce-ar fi să facem din asta principala temă a campaniei electorale? Pentru că niciun leușor, leuț, leuleț nu s-a clintit din pensiile speciale ale privilighenției care ne conduce spre dezastru. Apropo de dezastru: el se pregătește tacticos, în entuziasmul general, prin noile configurații pre-electorale. Cum anticipam încă de când președintele Iohannis a pus cununiile pe creștetele lui Ciucă și Ciolacu, lespedea grea a partidului unic se lasă peste România. Sînt unii optimiști care susțin că această conducere puternică va putea duce țara mai repede și mai eficient spre… naiba știe! Dar va fi bine! Această prezumție de optimism mă șochează. Și dacă, în acest context simili-democratic, vine la butoane cineva gen Orban? Sau Lukașenko? Nu știu, un Mister X care să instituie un regim autoritar. Vi se pare improbabil? Deloc, sînt premise logice bine consolidate în acest sens, uitați-vă cum se joacă deja după bunul plac cu datele alegerilor și listele de candidați. Povestindu-ne că totul nu fac decît în avantajul nostru.

Ce măsuri de apărare avem? Eu nu prea văd. PNL a dispărut de facto, plătindu-și multele greșeli și trădări din trecut. E ridicol acum cînd își arată mușchii de Popeye Marinarul înainte de a mînca spanac. Nu este decît o anexă „de vitrină externă” a PSD-ului. Au inventat-o împreună pe pacienta psiho nr. 1 a țării, pentru a-și aduna voturile speriaților. Ce credibilitate publică poate avea un parlament care conține – nu puține – asemenea specimene? Repet o întrebare pe care am pus-o la aproape fiecare ciclu electoral: de ce nu îngăduiți românilor de afară (mulți, tragic și întristător de mulți) să voteze la alegerile locale? Cîtă vreme sînt, totuși, cetățeni români, nu cumva este nițel neconstituțional a nu le permite să voteze? Cei mai mulți au case făcute în țară, au părinți și frați aici, au tot interesul ca satul sau orășelul din care au plecat să fie bine chivernisit. De ce să nu-i lași să voteze? Sînt probleme logistice, cum se spune azi? Ei aș, în epoca internetului nu ar trebui să fie, dacă oamenii ăștia cu guma în gură și în creier ar vrea într-adevăr. Trăim, evident, o „eră a disprețului”, ei de acolo de sus fac absolut tot ce vor, în scîrba totală față de cei care cîștigă sub mia de euro/ lună. La ăștia le dăm, cînd și cînd, cîte o „mărire” cu care ne lăudăm că „remediază inechitățile”. Dar inechitățile astea cine le-a făcut (și la fel se lăudau cu ele la vremea respectivă), eu? Nu, tot ei! Acest cuplu funest, Ciolacu – Ciucă (triunghiul se va descompleta din fericire după schimbarea președintelui, asta e singura necunoscută) este o perfectă continuare a cuplului Dragnea – Dăncilă. Cu observația că atunci era în discuție un singur partid, acum sunt două partide diferite, pe care totul ar trebui să le despartă. Ceea ce este agravant.

Deocamdată m-a bucurat (nu dați cu pietre!) decizia Austriei de a nu ne primi în Schengen, deși este de o jenantă perfidie. M-a bucurat fiindcă refuză să cauționeze un regim pe care firește că toate forțele internaționale îl vor susține, pentru că au nevoie de un singur lucru aici: de liniște. Alianța fatală este perfect construită pentru asta. Ce s-ar fi lăudat, de parcă ar fi avut vreun merit. Bun, dacă ni se tot lipește gumă în freză, puterea, măcar să-i cerem continuu măriri de pensii și salarii. Chiar dacă, evident, acestea sînt iluzorii, raportate la prețuri, inflație, și pretenții. Evident că azi trăim de zeci de ori mai bine decît în 90-91, dar tot atît de evident este că și pretențiile sînt mai mari. Mult mai mari. Altă gumă lipită de scaun: ați mai auzit ceva despre reducerea numărului de parlamentari? Tema a dispărut nu numai din discursul politicienilor, dar și din acela al presei sau societății civile. Ia uitați exemplu de gumă mentolată: un partid care practic nu există din punct de vedere electoral, al lui Dan Voiculescu, vrea locuri pe listele Coaliției pentru Parlamentul European. Ce oferă la schimb? Sprijin mediatic prin marele trust de presă: Antenele. Ce spune asta despre presa română? Nu dezvăluie cu cinism anexarea ei la nivelul cel mai de jos al slugărniciei politice? O ordonanță dată acum, pe ultima sută de metri, a dat din nou liber la traseismul politic al primarilor. Noi tot vrem să ne ridicăm de pe scăunelul de pedeapsă pe care tot stăm. Nicio șansă: ăștia ne-au lipit cu gumă!

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

5 Comentarii  

  1. Ca de obicei un articol extrem de pertinent si actual. Romania este de fapt condusa de un Lukasenko si Orban la un loc dar poporul roman, ametit de tot felul de fumigene, inca nu realizeaza. Cuplul Ciuca-Ciolacu este de o prostie incomensurabila iar asta cred ca este adevarata drama. Iar prostia va sufoca incet dar sigur firava democratie din Romania.

  2. Păi locuri în Parlamentul European mai vânează și alții nu numai Dan Voiculescu. Alde Târziu, Javric și Simion, adică o șleahtă pestilențială care urăște din răsputeri UE tocmai fiindcă-l iubește pe putină crăcănatul… niciun cuvințel despre aceștia, de telectualii fasciști nu ne atingem ferească sfântul! Că ăștia vă scapă de comunism!

    1. Domnule, există un principiu deontologic al dialogului; reproșezi cuiva ce a scris, nu ce NU a scris. De altfel, sunt ceva observații: Voiculescu vrea 3 locuri parazitare pe lista altui partid, fără să participe la lupta electorală, AUR de bine ce rău participă la această luptă unde poate câștiga mai mult de 3 locuri. În al doilea rând, similarele AUR din Europa Occidentală sunt pe cai mari, inclusiv în Germania, Franța, Olanda, Suedia (nu vorbesc de calitatea liderilor, ci de ideologia lor). Din nou, România nu e altfel. De altfel, chiar am scris despre AUR, scriind de Șoșoacă, că doar una o reprezintă pe cealaltă și vicevărcea.

  3. Dacă tot predați deontologie, poate n-ar fi rău să renunțați la whatabout-ism, adică la ceva curat ne-deontologic în orice discurs argumentativ. Nu de alta, dar similarele AUR din UE nu au nicio legătură cu postarea mea, după cum nici șoșoaca nu are. Că dumneavoastră ați inclus clubul select al telectualilor legionaro-putiniști menționați de mine în aceeași cloacă cu șoșoaca, nu e un lucru rău, achiesez!

    Mai demult mi-ați spus să evaluez calitatea unui om în funcție de cine îl înjură. Cred că și vițăvercea este valabilă, și anume, sunt atent la cine nu este înjurat de un oarecine ca să-mi dau seama cu cine votează. În sens metaforic, evident.

  4. Prea multe orgolii pentru un articol bine scris și argumentat.O discuție ” face – face” va rezolva, sper, problema.Mă refer desigur la dialogul dintre dl.Crăciun și dl.Andreas.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare