O știre de presă a trecut oarecum neobservată, printre războaie, vizite externe și veșnicele intrigi politice interne. Citez: o profesoară va trebui să primească 30.000 lei drept daune de la părinții a doi elevi sub 14 ani. Elevii au postat poze denigratoare pe Facebook și WhatsApp, modificate, pur și simplu pentru a o batjocori pe profesoară. Pare mare dauna cerută? Mie nu mi se pare deloc. Firește, părinții au justificat că e vorba de o simplă „prostie copilărească”. Faptul divers impune o discuție mai aprofundată. Internetul reprezintă și o armă. Cum îl dăm pe mîna copiilor? Există o educație a responsabilității? Poate că cei doi puști s-au amuzat, dar cazul mi se pare ilustrativ pentru eșecul educației românești, fie familiale, fie școlare. Și cel mai inconștient dintre copii știe, totuși, că nu poate traversa pe oriunde, în fugă, un bulevard circulat, fiind șanse foarte, foarte mari să fie accidentat. În ceea ce privește consecințele actelor publice de pe rețele, nu-i învață nimeni. În general, în neo-educația progresistă copilul este demotivat să se gîndească la consecințele actelor sale. Are toate drepturile, nicio obligație. De aici purcede totul. În al doilea rînd, profesorul nu mai este prezentat și perceput ca o autoritate, ci ca un prestator de servicii, un fel de chelner căruia îi comanzi cît de sărată să fie ciorba, cît de pătrunsă friptura șamd. Acum eu părintele (și prin inducție eu dictatorul elev) comand cîtă fizică trebuie făcută, cîte exerciții să se dea la matematică, să se scoată cutare materie plicticoasă cum e istoria care nu folosește la nimic șamd. De aici sentimentul că elevul a devenit autoritatea. Culmea, cei mai conștienți de asta sînt așa numiții elevi problemă, recalcitranții, loazele în vechea limbă românească. De îndată ce le faci observație, se revoltă vehement că i-ai abuzat. Cred că cei doi puștani din exemplul nostru nu au făcut-o din răutate, ci doar să se distreze. Ca să-și experimenteze puterea nelimitată pe care o oferă Internetul. Cum cei de acum 50 de ani „se distrau” legând tinichele de coada unei pisici. Drept este că atunci riscai să iei niște curele zdravene de la tata sau ceva cozi de mătură pe spinare de la mama. Acum răutatea asta (care este o dimensiune intrinsecă a copilăriei , psihologii știu asta) nu mai poate fi pedepsită, pentru că nu există pedeapsă. Există „toleranță”, „incluziune” șamd.
Cine plătește? Profesorul căruia îi cedează nervii. Iluzia că putem schimba societatea spre una civilizată, „rezilientă” (mă zgârie pe timpan cuvintele astea rostogolite ca o avalanșă de non-gîndire toată ziua), cu oameni non-responsabili, este complet dăunătoare. Mă amuză îngrozindu-mă știrea de azi, cum că pe deja legendarul pod de la Brăila au început să cadă bucăți de gheață de pe macarale și cabluri peste mașini, pentru că nu au fost prevăzute instalații de degivrare. Nu este o legătură între cele două întîmplări? Ba bine că nu! Copiii inconștienți din prima devin meșterii inconștienți din cea de-a doua. Justiția pare să-și fi făcut în acest caz datoria, cel puțin în prima instanță. Să o spunem raportîndu-ne la un slogan deja la modă de mulți ani: vrem o țară ca afară! Ei bine, „afară” sînt legi mult mai aspre, pedepse mult mai mari și aplicate cu o mai mare strictețe, inclusiv la elevii turbulenți. Exact aspectul ăsta nu vrem să-l importăm, la fel ca, de exemplu, sancțiunile noastre din codul rutier, mult mai lejere decît cele din alte țări, sau condițiile de obținere a permisului. Cum vedeți, tot la responsabilitate ajungem.
Se impune o educație a sancționării abaterii. Altfel, societatea devine un iad. Începînd de la recuperarea gunoaielor și pînă la plagiatele academice. Imbecilitatea iresponsabilă (să te ferească Dumnezeu de prostul harnic! – spune proverbul) a distrus, de exemplu, Bojdeuca din Țicăul Iașilor a lui Creangă. Adică, sub pretextul restaurării, au transformat-o în ceva fără identitate, cu betoane, parchet, gresie și, cred, termopane. Mintea omului recent este o minte care nu poate depăși acești parametri ai „frumosului”. Iar trecutul, în „sărăcia” lui, e ceva de care trebuie să-ți fie rușine după această minte. Deci am distrus și cea mai veche casă memorială, păstrată ca prin minune. A unui autor genial din ale cărui manuscrise s-au făcut cornete de semințe.
Cine plătește toate astea? Safari, legi votate și retrase a doua zi pentru că sînt proaste, inaplicabile, monumente distruse, noua agenție cu salarii duble decît la celelalte, inventată exact în perioada reducerilor de personal acolo unde e nevoie, lipsa de programe de vindecare a cancerului, legea pensiilor votată într-o sinistră parodie de democrație, de fapt un totalitarism formalizat? Nu au micșorat sau suspendat nicio pensie specială, dar defilează cu aceeași minciună. Cauza? Iresponsabilitatea pentru care nimeni nu plătește, doar noi prin viitorul amputat.
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Personal susțin că politicienii nu sunt vinovați, în niciun caz, mai mult decât votanții lor.Ei, politicienii, fac ce știut cel mai bine: mint, înșală, fură, fac combinații, stau preș în fața partidului, își bat joc de toți și de toate.Votanții stau și ei preș în fața administrațiilor locale, a șefilor și au un comportament duplicitar .Copiii lor ,indiferent a cărei categorii, nu fac decăt să își copieze părinții sau mentorii.Dar de aici și pănâ a încerca să îi martirizați pe dascăli care, în opinia dvs. , sunt singurii care plătesc este o cale lungă.România ” bine eșuată ” a ajuns așa , pe lăngă indolența și neimplicarea tovarășului Iohanis și a miniștrilor de resort, și datorită profesorilor.Să amintim căteva dintre ” realizările ” unei părți însemnate a corpului profesoral? Păi avem o listă lungă de tot: neimplicare, violență în limbaj și comportament, nepăsare, fuga după salarii și sporuri, meditațiile care nu lipsesc la niciun nivel( nefiscalizate, desigur), slaba pregătire profesională…bla, bla, bla.Mai pe scurt: cum e turcu'( a se citi sistemul de învățământ) așa e și pistolu’!( a se citi elevul)
De acord, aleșii – atît de dezagreabili și inculți – reprezintă perfect massa de alegători. Nu-i victimizez pe profesori, doar mă uit cum cedează rînd pe rînd tot mai puținii care-și merită statutul. Asta e groaznic.
Profesorul care a ajuns la tribunal cu copii și-a greșit profesia. Trebuia să se facă polițist sau jandarm. Am cunoscut profesori in calitate de elev, de părinte și de prieten, nucred ca un profesor implicat, care are pasiune pentru ce predă, poate ajunge in situația aceasta dexat printr-o nefericită și rară intamplare.