Nu mă agită foarte tare tema care a venit brusc în discuție după accidentul de la Constanța: cea a drogurilor. Pur și simplu campania subit declanșată mi se pare ceva foarte în stil național, heirupist și isteric, cu minimă eficiență. De ce nu cred în rezultatele ei profunde? Pentru că prea a apărut brusc, ca și cum fenomenul nu ar fi crescut zi de zi, de multă vreme, în profunda indiferență și complicitate a autorităților. Dovadă este fie și numai lipsa centrelor de recuperare. În al doilea rînd, abordarea pur tehnică și „penală” a fenomenului este un indiciu sigur de eșec. Vă propun o perspectivă mai de departe și mai de sus.
Acum 90 de ani, marele scriitor englez Aldous Huxley publica romanul Minunata lume nouă. O distopie care privește cu o mirabilă luciditate spre lumea de azi. Cum arată această „lume nouă”, anticipată cu miraculoasă exactitate de scriitor? Copiii sunt „fabricați” în laboratoare de foetuși, unde sînt „planificați” din ce castă să facă parte. Sexul este complet liber, ba chiar orice relație de mai lungă durată este condamnată legal, familia nu mai există, distracția în zgomotoase „discoteci” este cvasi-obligatorie, cărțile sînt strict interzise, iar, suma, oamenii primesc cîte o pastilă de drog, fără niciun fel de contraindicații, soma, pentru a-și gestiona impasurile psihice. Nu vă pare foarte cunoscut tabloul?
Abia peste vreo 15 ani, Orwell avea să publice mai cunoscutul său roman 1984, o altă utopie neagră. Aici Statul controlează totul prin teroare, supraveghere generalizată, delațiune obligatorie, violență și manipularea adevărului. Aș spune că, în ordine istorică, cele două modele de totalitarisme s-au succedat invers: a fost mai întîi statul violent al lui Orwell, (nazismul, comunismul), acum asistăm la controlul și spălarea creierelor prin fericire obligatorie.
Am pornit de la acest cerc foarte larg pentru a înțelege că drogul nu este doar o substanță pe care o ingerezi. El a devenit o formă de guvernare. Pentru că drog este și televiziunea cu programele ei de imbecilizare colectivă, drog sînt și rețelele de (des)socializare care creează adicție absolută printre copii și pustietate sufletească, drog sînt și casele de pariuri care parazitează toate orașele, drog formează și puzderia incontrolabilă de „suplimente” care te vindecă inclusiv de boli încă nedescoperite. Drogul e un termen politic, ține de guvernare, nu doar de o evadare (penală) din realitate. Aici este buba: avem o relație Lume – Eu mediată de drog. Educația bazată pe o excesivă mămoșeală și evitare a oricărui efort și disconfort, pe o înlăturare a conflictelor și mitologie a fericirii permanente și a distracției (vacanței) continue, acest tip de educație cvasi-generalizată azi duce inevitabil la spargerea vitrinei. Era consumeristă pe care o trăim nu face, la rîndu-i, decît să ceeze clipă de clipă frustrări. Sufletele acestor tineri sînt extrem de fragile, casante, se fac țăndări la prima ciocnire cu Realul. De aici refugiul în virtual, fie el internetic sau chimic. La fel, narcisismul extrem, ideea că „singurul lucru important sînt eu”, duce la acest pustiu interior ce nu poate fi umplut decît prin stupefiant.
Că statul nostru nu a luat nicio măsură eficientă atîtea decenii, mi se pare de la sine înțeles. Se pare, exemplu simplu, că abia acum se va stipula expresis verbis în lege că un agent, dacă găsește în mașină urme de drog sau alcool, este obligat să facă testarea. Pînă acum, operațiunea era la alegerea sa. Aberant! O minte normală nu poate înțelege de ce este așa de greu să destructurezi rețelele de dealeri din apropierea școlilor? Este suficient să pui la lucru cîțiva agenți sub acoperire care să se plimbe prin zonă. Nu pot intra asemenea agenți în marile cluburi sau discoteci de unde iese mirosul dulceag ca la țară cînd treci pe stradă și miroase a ceapă prăjită de te trăsnește? Acestea sînt cele trei cercuri, din ce în ce mai înguste, în care poate fi plasată chestiunea. Mai întîi cel larg, de filozofie a existenței, asupra omului, al doilea cel al intereselor de stat și al treilea cel al vînzării-consumului individual.
Statisticile sînt înspăimîntătoare, nu atît prin număr, cît prin rapiditatea creșterii. Dar, în toată zarva care se face zilnic, ați văzut ceva despre marii importatori? Despre cum intră aceste mari cantități în țară? Despre dopajul din sport? (tot despre asta e vorba). Ruptura dintre oameni și o realitate care se schimbă mult prea repede și mult prea fără sens, numărul tot mai mare de inadaptați, de „refuznici” ai realității dau o explicație despre motivația consumatorilor. Nu mai vorbesc de snobism, modă, lipsa de valori morale și alte lucruri din astea mai pretențioase. Vreo 23 % din tinerii sub 24 de ani sînt șomeri, arată un indicator anunțat în aceste zile. Este o legătură între cele două cifre. Cîtorva politicieni cu creiere încinse, a căror singură idee politică este „să avem și noi faliții noștri” le-a năzărit să introducă și la noi dezincriminarea consumului individual de canabis. Omițînd un principiu care ar trebui să stea necontenit în atenția oricărui decident: orice lege trebuie adaptată la condițiile locale. Ceea ce merge în sistemele de sănătate, asigurare socială, juridic, de pază din Olanda nu merge în cadrul lax românesc. Efectele ar fi catastrofale. Din ce am scris mai sus, se deduc și soluțiile, cel puțin cele de mai lungă perspectivă. Comunicarea reală, autentică, față către față, combaterea singurătății ecranelor ar fi un prim medicament. În rest, nu rămîne decît autorităților să nu se mai prefacă a controla și a aplica legea…
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Drog este si religia livrată de ei.Sant in stare sa ne-o bage pe gat,fară sa le pese ca folosirea acesteia in scopuri propagandistice este blasfemie in toata regula.