Editorial

Editorial. CARE BUCURIE…

… și la voi să fie! Iată, de cînd au venit ai noștri la putere (Caragiale, nemuritor!) curg binefacerile peste țară. Cresc pensiile, salariile, alocațiile, bursele, compensațiile pentru încălzire, cioturile de autostradă inaugurate, vin miliardele de la UE. Fuge Covidul, speriat de încruntările d-lui Arafat. Va reveni, cum ne asigură dl. Rafila, pe 15 ianuarie, de ziua Culturii naționale. Guvernul lucrează de bubuie, parlamentul idem. Destul de puțini alegători captivi (votul universal nu este o condiție suficientă a democrației, sînt mult mai multe, iar ideea îmbîrligată a unuia de a introduce votul de la 16 ani nu este decît un cinic nou atentat la adresa democrației, nu o creștere) realizează că toate creșterile astea sînt ca burțile sărmanilor subnutriți de prin unele state africane. Umflarea lor nu e semn de sănătate, dimpotrivă. Toate creșterile astea nefirești înseamnă amputări ale viitorului. În fiece secundă ar trebui să ne spunem asta. Dacă am avea un minimum de generozitate și de empatie, cum se spune astăzi cu un cuvînt urît. Adică de dragoste pentru copiii noștri. De Ziua Națională, transmisiunile vorbeau de „ședința solemnă a Parlamentului”. Auzeam acolo însă hăhăituri, logorei aberante, vedeam botnițe și violență verbală, demagogie puturoasă și minciuni expuse cu sfruntare, fără minimum efort de a le face credibile. Minte-mă, dar minte-mă frumos, cum zicea o romanță. E o paradoxală, minimă dovadă de respect. Ăștia ne disprețuiesc atît de profund, că nici nu se mai străduiesc să mintă plauzibil.
Este interesant de urmărit ce se întîmplă cu epidemia. Testarea în școli este un fiasco, luni de zile au avut răgaz să o pregătească și, în loc de asta, am văzut o jalnică improvizație, aruncarea răspunderii de la unul la altul, incapacitatea de a prevedea toate fațetele și consecințele acțiunii. Deja, după prima săptămînă înțelegem că nu mai sînt teste. Incompetența galopantă are marele avantaj că se îneacă singură, ca un motor în care au intrat gunoaie. Dar anomia tulburată și falsa exuberanță cu care întîmpinăm, ca popor, Crăciunul nu este deloc o bună vestire. Citez acest haiku al lui Alin Fumurescu: „Sorin Cîmpeanu la Educație și Florin Roman la Cercetare. României i-au înghețat până si lacrimile. O țară-ntreagă își face sepuku”. Are dreptate. Este o iarnă în care lacrimile îngheață. Două domenii esențiale pentru viitor (revine cuvîntul, e musai să-l invocăm cît mai des): învățămîntul și informatizarea sînt date pe mîna a doi indivizi pentru care nu există suficiente epitete critice. D-na Emilia Șercan spunea că mai sînt cel puțin doi, trei miniștri în aceleași situații de plagiatori. Că mai toată șleahta politică este după același tipar, este doar un alt blestem. Echipa cîștigătoare chiar a cîștigat, jucînd un șah cu bătaie peste multe mutări, deturnînd cu o abilitate diabolică și rezultatul alegerilor și mișcările de stradă și puțina societate civilă cît mai e articulată și posibilitățile de conducere totalitară oferite generos de pandemie.
Dumneavoastră mai dați atenție prelungirilor lunare ale stării de alertă? Cum scriam încă din vara lui 2020, citîndu-l pe filosoful italian Giorgio Agamben, nu există nicio garanție că o astfel de stare, juridic vorbind, odată instituită, nu va fi prelungită la infinit. Și iată cum anormalitatea devine perfect și legal normală. Nimeni nu mai urmărește comunicatele lunare prin care guvernul anunță prelungirea „provizorie”. Omițînd cu strictețe să spună pînă cînd, omițînd să ne ofere un orizont al speranței, cînd incidența va ajunge la 0.5 la mie de exemplu. Mai mult, sînt medici și oficiali care ne spun cu surîsul pe buze că vom purta mască pînă la sfîrșitul lumii. Starea de anomalie este decretată scurt „noua normalitate” și gata. Sîntem curați și uscați din punct de vedere al corectitudinii politice. Doar s-a schimbat un cuvînt. Starea asta se propagă insidios, ca o igrasie, numai că de sus în jos. Mai întîi prin învățămînt, deformînd mințile crude cu concepțiile aberante ale unei post-umanități împotriva omului. Apoi totul se propagă la toți factorii decizionali și la ONG-urile cu programe strict făcute după indicațiile centrelor de finanțare. A fost cea mai urîtă zi națională din ultimii ani. De un formalism rușinos și ne-rușinat. Fără pic de sinceritate. Totul pare o nucă seacă, ne-a dispărut miezul de țară. Cleptocrația (dictatura hoților) și stultocrația (dictatura proștilor) sînt adevăratele forme de guvernămînt ale țării. Un sondaj recent arăta că principala cauză pentru care românii pleacă din țară este corupția, nu mai este dorința unor cîștiguri mai mari. Aș mai adăuga, că tot mă joc lingvistic, scelerato-crația adică dictatura ticăloșilor.
Tare aș fi vrut să scriu ceva în ton cu bucuriile Nașterii Mîntuitorului. E un păcat că nu găsii dispoziția sufletească necesară. Cu cît mai triști, cu atît speranța e mai necesară. Despre asta este vorba în această țară amputată zilnic de o felie de viitor.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare