Editorial. CAMELEONII

Cameleonul este un animal ciudat, care ia culoarea mediului în care se mișcă pentru a nu fi observat. Dacă stă pe nisip este cenușiu, dacă e în copac este verde întunecat. Cam asta sînt politicienii noștri. Numai că ei iau culoarea mediului nu pentru a se ascunde, ci pentru a ieși în evidență. Politicienii noștri nu au formă și culoare proprii, ei muncesc din răsputeri pentru a le împrumuta pe ale șefilor, de aici sau mai de departe. Sau griul electoratului. De aceea România nu are o linie politică, așteaptă mereu ca alții să ia atitudine într-o problemă pentru a vedea care este linia de directivă și abia apoi se pronunță cu aplomb. Totdeauna trebuie întrebat cineva de mai sus pînă să se ia o decizie. Cel mai greu găsești pe cineva care să-și asume o răspundere, să taie nodul din primul moment. Lucru valabil și în politica internă și în cea externă, unde nu avem niciun fel de voce, în afara cazonului „așa facem, să trăiți!”

Dau doar un exemplu de arzătoare actualitate: e limpede că statul român trebuie să adopte în regim de maximă urgență o politică pro-natalistă inteligentă și eficientă (vezi articolul precedent). Cum se va împăca asta cu imperativele bruxelleze de recunoaștere a familiilor gay? Ăsta este un subiect tabu, nu-l discută nimeni la noi, cu convingerea superstițioasă că o problemă pe care o ignori dispare de la sine. Nu dispare! Va fi din ce în ce mai acută. Cameleonul nu are identitate, politicianul nostru, nici atît. Regimul bipolar, monopartinic în fond, plus pseudo-opoziția de două partide de ieșiri pitorești în decor, în sensuri opuse, dar care nu au pregnanță reală (AUR și USR), fără presă, cumpărată la bucată, cu o coagulare civică minimală, construiește de doi ani o reactivitate de cameleon, cu singura obsesie, noul vițel de aur la care se închină toți: PNRR. Li se umple gura cînd rostesc inițialele magice, ca și cum asta ar rezolva toate problemele peste noapte și ar coborî paradisul pe pămînt. O formulă magică. Ca și cum ar fi meritul lor că UE ne dă acești bani. Îmi vin în minte vorbele amare ale unui primar de comună care făcuse vreo două programe acceptate în miraculosul paradis financiar. Dar, observa el trist, nu găsea pur și simplu firme, constructori cu care să poată pune în aplicare proiectele, riscînd să fie bun de plată: pentru că are banii, dar nu are cu cine construi.

Zeci de milioane zac necheltuite pentru că nu are cine le cheltui. Aici, cameleonii noștri iau culoarea mediului și dispar. Cum au dispărut în peisaj cei care trebuiau să dea seamă după nenorocirea cu cîinii care au ucis o femeie în capitala europeană București. Sau cum sînt complet invizibili cei care au concoctat prevăzuta și secreta lege lugubră a educației sau îndrumătorii doctoratelor plagiate (comisii secrete) sau arhitecții care proiectează hidoșenii în centrul orașelor sau polițiștii care dau permise de conducere la nealfabetizați sau profesorii care îi promovează pe aceiași analfabeți. Cameleoni fără identitate. Postul de propagandă pro-rusă România TV a fost scos, pe bună dreptate, din grila de programe din Republica Moldova. Cameleonii noștri din CNA și alte structuri decizionale tac mîlc. Nu-i vezi, nu-i auzi. Și în timpul ăsta, mediul public se infectează, iar ei își iau salariile astronomice. Cancelarul Austriei se uită la noi ca la niște cameleoni. Adică nu ne vede. Inexistenți. Și tot noi ne supărăm că sîntem tratați exact așa cum ne comportăm. Dacă am fi avut o politică articulată, ar fi vorbit cu noi. Dar cum să vorbești cu cineva pe care nu-l vezi? Trimitem la negocieri un plagiator dovedit (lăsați justiția, aia este altă jivină, nu are a se pronunța în chestiuni științifice) și vrem să fim băgați în seamă. Iar toți colegii de partid ai sus-amintitului se topesc la rîndu-le în peisaj, nu zic nimic, nicio delimitare, specie de cameleoni perfect antrenați pentru supraviețuirea politică.

Politicienii noștri care au realmente ceva de spus sînt extrem de puțini. Greu vizibili pentru publicul larg. Unul dintre oamenii cu adevărat importanți pentru ceea ce a mai rămas din identitatea culturală românească făcea cândva această observație esențială (apropo de trista sărbătorire a lui Eminescu): România va învăța să-și sărbătorească valorile atunci cînd va înceta să fie o țară de sincronizare. Sincronizarea, altfel spus imitarea, este un fenomen normal și inevitabil în formarea unei culturi/ civilizații. Dar, de la un moment dat încolo, ea devine ridicolă ca o matroană venerabilă îmbrăcată în roz. Ne lipsesc conștiința, dar și infrastructura maturității unei civilizații moderne. Sîntem roși de complexe de inferioritate care ne fac (e o lege psihologică) mîrlani. Ieri, pe 24 ianuarie, oficialitățile au fost huiduite la Iași. Nu interesează aici cine.  Interesant este că autoritățile s-au făcut repede invizibile, uitînd hora pentru care veniseră de fapt, discursurile fiind eminamente banale și nule ca valoare. Despre această absență zoologică este democrația română…

Prof. dr. Christian Crăciun