Editorial. ASUMPȚIA

Fraza aia din Raportul prezidențial privind România educată, de care rîde toată lumea de o săptămînă: „Asumpția ontologică a strategiei abductive s-a bazat pe ideea consacrată că realitatea socială este o construcție a actorilor sociali” spune foarte multe. Este exemplară pentru „limba păsărească” (altceva decît limba păsărilor despre care a scris atît de frumos Pleșu) care e menită să ia fața prostimii, fără să spună nimic în fond. Dacă oamenii care au scris raportul ar ști cum trebuie istoria culturii române, s-ar fi raportat la Beția de cuvinte, faimosul articol al lui Maiorescu (de altfel una din carențele esențiale ale programului este ignorarea completă a tradiției). De altfel, academicianul Nicolae Manolescu (îi spun astfel pentru că nu înțeleg de ce lui Eugen Simion sau Nicolae Breban li se spune totdeauna „academician”, iar lui Manolescu nu am auzit spunîndu-i-se decît „profesor”. Și, desigur, e mult mai onorant asta. De altfel, dl. profesor observă că autorii se auto-intitulează „specialiști în educație”, le pute cuvîntul profesor. Mă întreb, de altfel, cîți dintre ei au predat efectiv la o școală banală de periferie sau de țară. E ca și cum ne-ar da lecții de pilotaj unul care nu s-a urcat în avion în viața lui) a reacționat rapid, cu o exemplară scrisoare deschisă care subliniază multe dintre viciile de concepție ale Raportului. Scrisoarea a avut mare ecou în spațiul închis al intelectualilor umaniști, dar firește că nu va clinti nicio literă moartă din textul deja oficializat. Fraza citată merită, vă asigur, o analiză detaliată, cuvînt cu cuvînt, pentru a-i înțelege valoarea de capodoperă a nonsensului. Dar adevăratul lucru pe care ea vrea să ni-l comunice s-ar putea traduce în limba normală cam așa: „ia uitați-vă, lume, ce deștept și cult sînt eu!”. Și acest subtext minează de sens pînă și intențiile bune ale raportului.

Tot raportul nu este scris pentru îmbunătățirea școlii românești, ci pentru ex-punerea gongorică a unor astfel de deșteptăciuni găunoase care visează și vizează periculoase inginerii sociale, sub pretextul pregătirii viitorului. Și care violează limba română. Sub avalanșa de „abductive” nu mai au loc lucruri obligatorii pentru educație: caracter, voință, demnitate, cinste, respect, dorința de a cunoaște, respectul valorii și – cuvântul prohibit – muncă etc. Nu veți găsi asemenea „reziduuri” în program. Cum îi învățăm și îi stimulăm pe copii să cultive etica și valoarea muncii? Transformând școala într-un continuu joc… în niciun caz. Apoi, educație înseamnă model. Ce model de om propune raportul? Greu de spus. Omul „care se descurcă”? Tare aș vrea să uităm de el. În loc să-l pregătească pe copil pentru climatul de concurență acerbă și ambiție profesională și examene severe, căci asta va fi viața lui, programul scoate tezele de la gimnaziu, fixează bacalaureatul la un „nivel minimal” de cunoștințe (deci nu la excelență!), ne cufundă, altfel spus, în apa sălcie a mediocrității. A înlocui tezele la gimnaziu cu faimoasele „evaluări”, cu note secrete și care nu se trec în catalog, și pe care nu le analizează nimeni, înseamnă a mai tăia una dintre motivațiile majore ale învățării.

Să avem curajul să o spunem: este un program de stînga radicală, stipulînd un egalitarism băltos, la nivelul cel mai de jos, fără să încurajeze performanța. Nicio încurajare a valorii, a ierarhiei, a dinamismului social, a umanismului (a se compara cu schimbările lui Macron din Franța, care militează pentru revenirea la clasic). „Asumpțiile” pedagogice de la care pleacă Raportul nu sînt științifice, ci bazate pe ideologii pernicioase. Mulți și-au amintit cu acest prilej de un raport similar, care a dus la legea 1 din 2011. Acela, asumat de o comisie bine știută. Cele două proiecte nu suferă comparație, cum spunea cineva cea mai simplă și economică soluție ar fi fost revenirea pur și simplu la textul amintitei legi, fără amputările ulterioare aduse de PSD și erinia Cati Andronescu. Pentru un popor care ar trebui educat în primul rînd în spiritul responsabilității, care nu face deloc parte dintre calitățile sale, anonimatul acesta al celor care au conceput actualul proiect este prin sine însuși foarte anti-educativ. Dar știți care a fost cel mai distrugător atac la adresa Proiectului? Eliberarea cvasi-simultană cu lansarea lui a lui Dragnea, simbolul lumii de care vrem să scăpăm, și declarația lui că a fost un deținut politic. Mă întreb ce procent din bacalaureații noștri ar putea spune cîteva fraze coerente în care să explice sintagma „deținut politic”. Asta ar fi o națiune educată. Dar cîtă vreme un tînăr îl vede pe șmecherul cu aplomb și pe acoliții săi, plini de bani și de tupeu, conducători de țară, iertați de o justiție la fel de ticăloșită ca și ei, cu siguranță toată pleava de cuvinte din Proiect e răscolită de vînt. Nu rămîne literalmente nimic. Exemplul e infinit mai convingător decît însăilarea de vorbe pretențioase. Iată ce cursuri urmează săptămînile acestea profesorii noștri (luat dintr-un ziar regional): „Dezvoltarea normativă a sistemului de atașament; Coreglarea ca premisă esențială pentru un creier deschis la învățare; Provocările „ne-educabililor”; Cultura clasei tribale, încheierea sănătoasă a relației învățător- învățăcel. Este vorba de educația bazată pe atașament – pentru a stabili o legătură mai profundă între profesor și elev, pentru a dezvolta abilitățile cadrelor didactice în așa fel încât să pată să transmit mai ușor mesajul educațional”. Cum vedeți, infecția e adîncă, nevindecabilă. Închei cu un citat din amintita scrisoare a profesorului Nicolae Manolescu: „Domnule Președinte, ca să fie educată, România trebuie să fie instruită. Educația fără instruire este rodul operei comuniste de spălare a creierului. Educarea tinerilor în spiritul valorilor naționale, occidentale, democratice n-are nicio șansă în lipsa cunoașterii profunde a acestor valori./…/ Îmi permit în încheiere o remarcă: n-ați menționat nici o dată în discursul dv. învățarea și educarea limbii române. Profesorul de limba și literatura română din mine nu vă iartă pentru această omisiune. Limba română este principalul bun național, începutul și sfârșitul a toate.”

Prof. dr. Christian CRĂCIUN