„Care dintre mincinoşi sunteţi voi, mă?!” – îi întrebă deunăzi un moşneag pe tinerii din stafful de campanie al unui candidat, aflaţi la muncă politică într-o comună limitrofă Câmpinei. Sărăcăcios îmbrăcat, moşneagul îşi târa galoşii pe marginea unei şosele surpate şi ameninţa cu o ţambră ruptă din gard, care îi ţinea loc de baston, în direcţia capetelor câtorva dintre tineri. „Care dintre mincinoşi sunteţi voi, mă?” – se auzi din nou vocea răguşită a moşneagului. Şi cum nimeni din jurul său nu se sinchisea să-i răspundă, bătrânul a tras singura concluzia în cele din urmă. „Nouă ne mor şi păduchii de foame şi voi veniţi aici să ne vindeţi minciuni! Dracu’ vă mai votează, că sunteţi toţi nişte hoţi!” Era evident că moşneagul (despre care ulterior am aflat că în tinereţe simpatizase cu legionarii) nu se referea la un anume partid ori candidat, ci mai degrabă la toţi politicienii care au ajuns ori nu vreodată pe acolo.
În loc de introducere, această scurtă naraţiune este, în fapt, esenţa unei stări de spirit, pe care am regăsit-o şi în prezent în rândul multor oameni ce trăiesc în sărăcie şi deznădejde, pe vatra unor sate din imediata vecinătate a Câmpinei. Unii dintre ei mai au curajul să vorbească, precum cel din exemplul arătat mai sus, însă marea majoritate rămân cu fruntea în pământ, tributari propriilor temeri existenţiale, aşadar uşor de influenţat şi manevrat în scopuri politicianiste. Ţăranul de la Vistieru (am dat doar un exemplu de localitate) nu mai crede într-o viaţă mai bună şi îşi acceptă condiţia de ultimă verigă a unei societăţi conduse de politruci cărora nu le pasă de soarta oamenilor. Ar fi multe de spus despre ceea ce am văzut în ultimele săptămâni, în periplul meu prin România reală, însă subiectul acesta îl voi aborda, poate, altădată. Până atunci, să revenim la portretele candidaţilor pentru Parlament, care înţeleg că au trezit un mare interes din partea cititorilor.
Cel de-al treilea portret este al senatorului încă în funcţie Georgică Severin. Candidatul roşu (după culoarea partidului care îl recomandă) din partea USL pentru Colegiul 1 Senat este un personaj asupra căruia merită să ne îndreptăm atenţia, fie şi numai pentru faptul că a reuşit întotdeauna să se aşeze în locurile cele mai bune, pe merit ori nu.
Imediat după revoluţia din decembrie 1989, Severin a fost unul dintre aceia care au găsit de cuviinţă că este de datoria lor să organizeze instituţiile democratice din Câmpina, fiind unul dintre primii membrii ai Frontului Salvării Naţionale.Ulterior a părăsit (!!!) politica în favoarea afacerilor, înfiinţând prima consignaţie a oraşului, cu fel de fel de produse aduse din import. Cu banii agonisiţi a intrat într-o altă afacere, mai mare, cu produse alimentare vândute en-gros şi en-detail, alături de un mai vechi comerciant al oraşului. Dever mare, bani mulţi pentru un fost profesor de istorie care s-a descurcat foarte bine, atât în regimul comunist, cât şi în zorii democraţiei mioritice. Drumurile lui Severin cu afacerile de timp cumpără şi vinde s-au închis odată cu despărţirea de comerciantul Mihai Milu, de pe urma căruia a rămas cu importante despăgubiri financiare. De aici înainte, Severin începe să cocheteze cu politica de dreapta şi înfiinţează, cu sprijinul lui Florin Anghel, un trust de presă local, pe care îl foloseşte cu precădere în perioada de campanie electorală. Devine membru PNL, pentru ca apoi să intre în PD, PLD (formaţiunea politică înfiinţată de Stolojan) şi PD-L, partid pentru care candidează şi ajunge senator în 2008. Aici trebuie remarcat faptul că Severin a întrunit condiţiile, pentru a fi sprijinit de cei mai importanţi oameni de afaceri din oraş, să ajungă în funcţia de senator. Odată ajuns parlamentar PD-L, Severin n-a suportat să fie parte la deciziile draconice de austeritate impuse de guvernul Boc şi a părăsit grupul parlamentar portocaliu în favoarea celui roşu, în numele căruia azi candidează pentru un nou mandat.
Scurta prezentare a devenirii lui Georgică Severin ne arată că în ultimii 22 de ani, candidatul propus de USL pentru Senat a ştiut să-şi dirijeze meticulos propria viaţă, lăsând uneori chiar impresia că are resurse de conştiinţă şi pentru cei din jur, în cazul nostru cetăţeni, comunitate, societate şi ţară. În mandatul care peste puţină vreme se încheie, senatorul Severin nu a avut mari realizări în colegiul pe care îl reprezintă (exceptând intervenţia pe lângă instituţiile statului pentru rezolvarea unor probleme financiare ale Rafinăriei Câmpina), dar în schimb a ştiut să găsească momentul oportun pentru a înclina balanţa politică într-o situaţie delicată a parlamentarismului românesc. În plus, Severin şi-a asumat rolul de a critica regimul Băsescu pe la televiziunile naţionale, atunci când puţini oameni aveau curajul să o facă. Una peste alta, în cei patru ani petrecuţi în forul legislativ naţional, Severin a făcut ceea ce ştie mai bine un ideolog prin definiţie: a vorbit fără încetare despre oameni şi fapte, uneori cu folos, alteori fără. De aici se nasc două întrebări legitime: mai are nevoie România zilelor noastre, la vârful puterii, de ideologi? Sau de oameni ai concretului, capabili să urnească căruţa hodorogită a neamului? Dacă răspunsul le este favorabil ideologilor, atunci Severin ar putea fi unul dintre ei. Dacă nu, mă tem că senatorul s-ar putea afla în situaţia de a primi un vot de blam ori în aceea de a-şi reevalua existenţa publică. Dar asta numai dvs., cititorii (cetăţenii), o puteţi hotărî, pentru că vrând-nevrând, Georgică Severin reprezintă una dintre ofertele politice de azi, care mâine ar putea să vă hotărască soarta.
În loc de introducere, această scurtă naraţiune este, în fapt, esenţa unei stări de spirit, pe care am regăsit-o şi în prezent în rândul multor oameni ce trăiesc în sărăcie şi deznădejde, pe vatra unor sate din imediata vecinătate a Câmpinei. Unii dintre ei mai au curajul să vorbească, precum cel din exemplul arătat mai sus, însă marea majoritate rămân cu fruntea în pământ, tributari propriilor temeri existenţiale, aşadar uşor de influenţat şi manevrat în scopuri politicianiste. Ţăranul de la Vistieru (am dat doar un exemplu de localitate) nu mai crede într-o viaţă mai bună şi îşi acceptă condiţia de ultimă verigă a unei societăţi conduse de politruci cărora nu le pasă de soarta oamenilor. Ar fi multe de spus despre ceea ce am văzut în ultimele săptămâni, în periplul meu prin România reală, însă subiectul acesta îl voi aborda, poate, altădată. Până atunci, să revenim la portretele candidaţilor pentru Parlament, care înţeleg că au trezit un mare interes din partea cititorilor.
Cel de-al treilea portret este al senatorului încă în funcţie Georgică Severin. Candidatul roşu (după culoarea partidului care îl recomandă) din partea USL pentru Colegiul 1 Senat este un personaj asupra căruia merită să ne îndreptăm atenţia, fie şi numai pentru faptul că a reuşit întotdeauna să se aşeze în locurile cele mai bune, pe merit ori nu.
Imediat după revoluţia din decembrie 1989, Severin a fost unul dintre aceia care au găsit de cuviinţă că este de datoria lor să organizeze instituţiile democratice din Câmpina, fiind unul dintre primii membrii ai Frontului Salvării Naţionale.Ulterior a părăsit (!!!) politica în favoarea afacerilor, înfiinţând prima consignaţie a oraşului, cu fel de fel de produse aduse din import. Cu banii agonisiţi a intrat într-o altă afacere, mai mare, cu produse alimentare vândute en-gros şi en-detail, alături de un mai vechi comerciant al oraşului. Dever mare, bani mulţi pentru un fost profesor de istorie care s-a descurcat foarte bine, atât în regimul comunist, cât şi în zorii democraţiei mioritice. Drumurile lui Severin cu afacerile de timp cumpără şi vinde s-au închis odată cu despărţirea de comerciantul Mihai Milu, de pe urma căruia a rămas cu importante despăgubiri financiare. De aici înainte, Severin începe să cocheteze cu politica de dreapta şi înfiinţează, cu sprijinul lui Florin Anghel, un trust de presă local, pe care îl foloseşte cu precădere în perioada de campanie electorală. Devine membru PNL, pentru ca apoi să intre în PD, PLD (formaţiunea politică înfiinţată de Stolojan) şi PD-L, partid pentru care candidează şi ajunge senator în 2008. Aici trebuie remarcat faptul că Severin a întrunit condiţiile, pentru a fi sprijinit de cei mai importanţi oameni de afaceri din oraş, să ajungă în funcţia de senator. Odată ajuns parlamentar PD-L, Severin n-a suportat să fie parte la deciziile draconice de austeritate impuse de guvernul Boc şi a părăsit grupul parlamentar portocaliu în favoarea celui roşu, în numele căruia azi candidează pentru un nou mandat.
Scurta prezentare a devenirii lui Georgică Severin ne arată că în ultimii 22 de ani, candidatul propus de USL pentru Senat a ştiut să-şi dirijeze meticulos propria viaţă, lăsând uneori chiar impresia că are resurse de conştiinţă şi pentru cei din jur, în cazul nostru cetăţeni, comunitate, societate şi ţară. În mandatul care peste puţină vreme se încheie, senatorul Severin nu a avut mari realizări în colegiul pe care îl reprezintă (exceptând intervenţia pe lângă instituţiile statului pentru rezolvarea unor probleme financiare ale Rafinăriei Câmpina), dar în schimb a ştiut să găsească momentul oportun pentru a înclina balanţa politică într-o situaţie delicată a parlamentarismului românesc. În plus, Severin şi-a asumat rolul de a critica regimul Băsescu pe la televiziunile naţionale, atunci când puţini oameni aveau curajul să o facă. Una peste alta, în cei patru ani petrecuţi în forul legislativ naţional, Severin a făcut ceea ce ştie mai bine un ideolog prin definiţie: a vorbit fără încetare despre oameni şi fapte, uneori cu folos, alteori fără. De aici se nasc două întrebări legitime: mai are nevoie România zilelor noastre, la vârful puterii, de ideologi? Sau de oameni ai concretului, capabili să urnească căruţa hodorogită a neamului? Dacă răspunsul le este favorabil ideologilor, atunci Severin ar putea fi unul dintre ei. Dacă nu, mă tem că senatorul s-ar putea afla în situaţia de a primi un vot de blam ori în aceea de a-şi reevalua existenţa publică. Dar asta numai dvs., cititorii (cetăţenii), o puteţi hotărî, pentru că vrând-nevrând, Georgică Severin reprezintă una dintre ofertele politice de azi, care mâine ar putea să vă hotărască soarta.
P.S. După primele două portrete, cele ale candidaţilor galben şi alb, am primit multe semnale pozitive, în special pentru ceea ce am scris în legătură cu Alexandru Matei. Surse din cadrul Spitalului Municipal Câmpina care au vrut să-şi păstreze anonimatul m-au informat că scriitura mea a circulat în clandestinitate pe la tot personalul medical şi de întreţinere din spital. Asta nu poate decât să mă onoreze şi este un semn că societatea civilă încă mai ştie să aleagă bobul de neghină într-o vreme în care internabilii (la psihiatrie) de serviciu din politica românească se întrec în a se mânji cu rahat unii pe alţii. Mă simt din ce în ce mai străin de această politică de mahala, care inevitabil pune umărul la degradarea umanităţii.