Editorial

BIBLIOCIDUL

Adică holocaustul bibliotecilor. Au fost cel puțin două, primul a început după 1947, cînd vechile biblioteci ale „burghezo-moșierimii” au fost distruse, arse, cînd deținerea anumitor cărți se pedepsea cu ani grei de pușcărie. Ulterior, partidul, în vastul său program de culturalizare (citește ideologizare) a maselor a început înființarea de biblioteci la fiecare club muncitoresc ori cămin cultural. Pe termen lung, efectul nu a fost decît benefic din punct de vedere cultural, angajații aveau abonamente la deja legendara BBT, cărțile nu zăceau necitite în biblioteci, tirajele erau de sute de mii de exemplare. Al doilea bibliocid s-a petrecut după 1990 și continuă triumfător pînă azi. S-au închis multe mii de biblioteci publice. Numai la mine în comună a fost distrusă (prin incinerare) o bibliotecă de vreo 40.000 (sic!) de volume și cred că au fost furate numai rafturile. Vă dați seama ce comoară ar fi fost pentru elevi un asemenea fond de carte conținînd practic tot ce este relevant din literatura română și universală? Așa s-a petrecut mai peste tot. Alături de asta, au dispărut probabil zeci de mii de biblioteci particulare, faimoasele cărți stivuite lîngă tomberoane. Fenomen cunoscut în mai toate urbile țării, după cum vedem din fotografiile postate pe rețele. Odată cu dispariția fizică a vechilor generații, crescute în cultul cărții, urmașii nevolnici aruncă pur și simplu cărțile moștenite odată cu apartamentul. Nu au ce face cu ele. În ultimul an a apărut însă o variantă nouă, politizată, a acestui fenomen. Doar ura împotriva bibliotecilor e veche. În mod ciudat, noua putere pare a avea un punct special în programul de guvernare: atacul împotriva bibliotecilor rămase. E stupefiant mai ales pentru votanții ei, obișnuiți cu judecăți tranșante: „proștii”, „țăranii”, „analfabeții”, „știrbii” votează cu PSD-ul, ceilalți: „intelectualii”, „orășenii”, „educații”, „corporatiștii” votează cu noi, liberalii și useriștii, care sîntem viitorul țării. Or, cum să pricepi această politică sinucigașă împotriva propriilor votanți care, se presupune, știu ce este o bibliotecă? Sînt prea multe cazuri pentru a fi o întîmplare. De la Oradea la Rădăuți, de la Timișoara la București, de la Sibiu la Câmpina. Fostul primar al Timișoarei își permite să-i porcăie pe cîțiva dintre marii scriitori ai urbei și să-i califice ca nulități. Oameni care au scris Proclamația de la Timișoara pe cînd dl. primar era mr. Nobody.
Astea sînt numai întîmplări din ultimele luni și care au ajuns la cunoștința publicului. Pandemia a fost un excelent pretext de reducere a bugetelor din cultură, tăieri de posturi din schema de personal, suspendări de subvenții pentru reviste șamd. Și, adesea, de schimbări de conducere după principiul afară ai lor, să vină ai noștri. Iconicul Bolojan a distrus o revistă legendară a țării, Familia (aflu acum că venerabilul critic Gheorghe Grigurcu, după o colaborare de 56 de ani, probabil un record absolut, nu a mai fost agreat de noua conducere a revistei, transformată în foaie a bibliotecii, și respins ca un debutant neconvingător), se luptă cu Filarmonica și Teatrul, supărat că sînt prea mulți interpreți. În nordul țării sînt reduse posturi de bibliotecari. În orașul d-lui președinte, Sibiu, un alt simbol cultural al orașului și țării, Biblioteca Astra, își vede radical tăiat bugetul de către consilierii locali. Pînă și la Biblioteca Națională, ministrul culturii (îmi scapă numele, cum cred că le scapă tuturor) și-a făcut pohta ce-a pohtit, solicitînd cedarea către minister a unei suprafețe din spațiul bibliotecii. La refuzul normal al directoarei, a urmat represiunea sub forma clasicizată a comisiei de control care găsește tot felul de nereguli.
La noi în oraș știm ce se întîmplă, am mai scris despre asta. Dar, cum se vede, sînt prea multe cazuri pentru a fi un simplu accident, se dezvăluie o mentalitate predominantă. Cu mulți ani în urmă, numele bibliotecilor școlare (și multe școli, mai ales cele vechi, au biblioteci impresionante) a fost schimbat în „centre de informare”. Un „amănunt” pe care nimeni nu l-a băgat în seamă, deși el arăta limpede că însuși numele de bibliotecă era prohibit, cu trimiterea lui la Biblie și la Carte. Toate se leagă. Unul dintre obiectivele principale ale campaniei prezidențiale ale d-lui Iohannis a fost „România educată”. Or, ceea ce se petrece în ultimii ani este o de-culturalizare sau dez-educare galopantă a societății. Ne batem pe educația sexuală (prevăd că războiul e abia la început, vor fi bătălii multe, o temă asupra căreia voi reveni poate), dar gravă este lipsa educației de orice fel în școală. Să te oprești în trafic, să cobori din mașina ta fițoasă și să te repezi asupra unui partener de trafic, tu & consoarta, cu bîta este exact un simptom al pustiirii bibliotecilor. Iată alt exemplu. Lumea este în extaz față de subiectele date acum la Capacitate. Sînt, într-adevăr, mai inteligente decît cele din ultimul deceniu. Numai că… lipsește tocmai aspectul educativ. Lipsește literatura română. Ca și cum absolventul de gimnaziu n-ar trebui să știe decît să se joace cu textele, nu trebuie să audă de Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Coșbuc, Goga, Blaga, Rebreanu și alți „expirați”. Exact această viziune psiho-pedagogică „pragmatică” duce la bibliocid și asasinat identitar. Poate că ultimul act de „cultură înaltă” la apusul erei bibliotecilor ar fi compunerea unui Recviem….

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare