Cultură

REALITĂȚI BIZARE. Pe vremuri, când Câmpina era stațiune

Din întâmplare, zilele trecute am studiat un fel de opis cu monografiile localităților, apărut în perioada interbelică, lucrări care se regăseau în fondul Bibliotecii Naționale de atunci. Apăreau și cele două monografii pe care le-a scris profesorul Stoica Teodorescu despre Câmpina și Telega, dar am fost suprins să observ că în 1885 a fost publicat un „Guide de Sinaia și Câmpina”. Subintitulat „Manualul voyajorului coprinzând descrierea escursiunilor și positiunilor ce sunt de admirat în urbea și în imprejurimea Sinaei”. Cărticica era ilustrată, evident, cu portretele regelui Carol I și al Reginei Elisabeta. Lucrarea apărea la „Bucuresci”, la tipografia unui anume Conduratu, de pe stradă Teatrului. „Un stabiliment care este în posițiunea a esecuta cu repeziciune tot felul de lucrări grafice”. Își făcea reclamă și prin intermediul acestui ghid. Care costa numai 50 de bani, însă leul din perioada antebelică, leul sub Carol I, a fost probabil cel mai stabil și greu dintre toți leii puși în circulație de către Statul Român vreodată, luând în considerare și epoca de tristă amintire a regimul impus de Stalin în țara noastră. Autorul era un anume doctor N. Garoflid care se află și în serviciul băilor. Cum ar veni, își făcea reclamă propriei meserii. Mai mulți mușterii la băi, mai multe venituri, nu? De aceea numele lui nici măcar nu apărea pe coperta ghidului.
“Pentru cei cunoscători și iubitori ai istoriei Câmpinei nu este o mare noutate faptul că ghidul prezenta orașul nostru drept o stațiune balneo-climaterică. E drept, industria petrolieră încă se afla în primii săi ani de copilărie. Alăturarea Câmpinei la Sinaia nu poate fi decât flatantă, având în vedere că la Sinaia se afla Peleșul, unde Dinastia stătea luni bune, fiind de facto capitala de vară a regatului român, căci familiile importante s-au grăbit să-și ridice și ele vile în zonă. Încă de pe prima pagină a broșurii se menționează că la Câmpina se aflau „băi sulfuroase (care) vindecă bolile reumatice, de piele, sifilisul, tuberculoza la prețuri moderate. Sezonul începe de la 1 iunie și ține până la finele lunei Septembrie”.
Câmpinei de la 1885 îi erau dedicate nouă pagini de prezentare. Nu se publică fotografii sau hărți. Păstrăm exprimarea de atunci. Pentru savoare. „Câmpina este așezată pe un platou ridicat între valea râului Prahova și Doftana și este astfel una din localitățile cele mai favorisate în ce privește clima, temperatura: la polele munților, ea are avantagiul aerului de munte fără a avea inconvenientele regiunei muntoase adică humiditatea și variațiunile atmosferice; temperatura este mai mulțu sau mai puțin constantă (….) Câmpina fiind pe drumul Sinaei, mulți din acei ce voiesc a se bucură de Sinaia, găsesc avantagios de a se stabili în Câmpina, care nu e decât la distanță de o oră, mai cu seama făcându-se voiagiul pe șosea, se strebate șerpuind linia munților, care este una din positiunile cele mai frumoase și încântătoare din Țară”.
„Câmpina capătă în fiecare an un număr mai mare de visitatori și fără îndoială, în curând se vor opri aici, toți acei români cari obișnuiesc a merge vara pe la Zaizon, Borseck, Holopatack mai cu seama când eficacitatea apelor minerale este atestată prin foarte numeroase casuri de vindecări”. Băile termale se administrau calde, în cabine separate. Apa era adusă prin tuburi. Operațiunile erau supervizate de doi medici, iar în locul băilor (se pare că în zona actualei autogări, conform lui Daniel Alin Ciupală) se afla un hotel numit Hernia, un casino care avea și un restaurant, cafenea, sala de biliard, popice, sala de spectacole unde aveau loc piese de teatru – „musica cânta dimineață și seară, iar joi și duminică este danț, unde se petrece cu destul farmec și elegantă”. Se menționează „un spațios și frumos parc occidental, de unde vederea se bucură liberă spre munții Sinaie până la Breaza și înapoi până peste podul de la Bobolia, pe albia Prahovei care cu curgerea ei repede și serpitoare formează cel mai frumos tablou și o panorama vrednică de admirat! Ochiul se repausa și se încânta, auzul se farmecă de murmurul valurilor și repeziciunea apei, omul de transfiorma”.
Mai departe se laudă viața liniștită din micul târg: „Câmpina dă un traiu foarte plăcut și liniștit, fără a fi nici monoton, nici fără oarecare farmec; locuitorii orașului mai toți pun la dispozitiunea visitatorilor camere mobilate ce în fiecare an se-ntrec a înmulți și îmbunătăți”. Cititorul era informat că în oraș se află o farmacie, o poștă, dotatat cu telegraf (nu exista wi-fi de înaltă viteză), trăsuri de birje și pentru excursiuni, dar și „o primărie urbană care înțelegând viitorul ce i se pregătește își dă sau va da toate silințele în bine”.


Despre băile de la Câmpina avea să scrie o poezie și ploieșteanul Zacharia Antinescu (1826-1902) care a fost o personalitate respectată în epocă, chiar dacă acum complet necunoscută. Născut la Brașov/ Kronstadt în Imperiul Austriac, s-a stabilit la Ploiești în 1848, devenind profesor. Autoritățile austriece nu au uitat că a plecat, iar în 1856 a avut suriza să fie convocat la București, unde a fost arestat 18 zile de trupele autriece de ocupație, el fiind fost cetățean austriac. Eliberat de austrieci, a fost obligat să rămână câteva luni în București, la un prieten, sub supravegherea autorităților, fiind considerat agitator pașoptist. Se pare că el ar fi fost și profesorul lui I. L. Caragiale. Suferind de reumatism, și-a tratat afecțiunea atât la băile de la Câmpina, cât și la Slănic, Pucioasa sau Băile Herculane. În „Autobiografia mea sau un voiagiu în timpu de 70 de ani. Prosa și Poesia 1826-1896”, apărută la Ploiești, la Stabilimentul Grafic Progresul, în anul 1896, a publicat și o poezie, fără mare talent literar, scrisă la plecarea sa de la o cură de băi de la Câmpina, din 3 august 1883, intitulată „Apelor Câmpinei”. „Scumpe ape sulphuroase/ Ce-acum iar v-am visitat/ Voi mi-ați dat mie foloase/ La dureri ce-am încercat// Curgeți, curgeți desfundate/ Din al vostr-adânc isvor/ Și dați scumpă sănătate/ La orice visitator (…) Vă las, ape de plăcere/ Vă sunt recunoscător/ Și va zic: La revedere/ Pentru anul viitor!” (pesemne că autorul era un vizitator frecvent al băilor noastre).
(Mulțumiri lui Mădălin Focșa care a descoperit acest document de istorie literară locală și pentru punerea lui la dispoziție, dar și pentru Ghidul prezentat la începutul articolului).
Suntem siguri că viitorul Muzeu al Câmpinei, a cărui inaugurare o așteptăm cu mare nerăbdare, va cuprinde și imagini și informații despre acest aspect puțin cunoscut al dezvoltării orașului nostru.

Codruț Constantinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare